Până la sfârșitul anului 2023, 39,9 mil. de persoane trăiau cu HIV, la nivel global, estimează UNAIDS în cel mai recent raport.
Raportul, „The Urgency of Now: AIDS at a Crossroads”, aduce împreună date noi și studii de caz care demonstrează că deciziile și alegerile politice luate de liderii mondiali în acest an vor decide soarta a milioane de vieți și dacă pandemia HIV va fi depășită.
Unul din angajamentele liderilor mondiali a fost să reducă noile infecții HIV anuale la mai puțin de 370 000 până în 2025, dar, cu toate astea, ele sunt încă de peste trei ori mai mari: 1,3 milioane în 2023. Un aspect pe care raportul îl mai evidențiază este faptul că reducerile resurselor alocate HIV pun în pericol progresul care s-a făcut până acum.
„Liderii pot salva milioane de vieți, pot preveni milioane de noi infecții cu HIV și se pot asigura că toți cei care trăiesc cu HIV pot trăi o viață sănătoasă și lungă”, a spus directoarea executiv UNAIDS, Winnie Byanyima.
Raportul arată un progres continuu (deși mai lent) în distribuirea medicamentelor către persoanele care trăiesc cu HIV, cu 30,7 milioane de persoane aflate acum sub tratament. În 2010, acoperirea tratamentului era de doar 47%.
Extinderea numărului de persoane care accesează tratament este o realizare extrem de importantă pentru atingerea targetului stabilit. Creșterea accesului la tratament HIV a redus la jumătate decesele cauzate de SIDA din 2010 – de la 1,3 milioane la 630 000 în 2023.
Deoarece stigmatizarea și discriminarea față de comunitățile marginalizate creează bariere în calea serviciilor de prevenire și tratament, populații cheie, cum ar fi lucrătorii sexuali, bărbații care fac sex cu bărbați și persoanele care își injectează droguri, reprezintă o proporție crescută la (55%) din noile infecții la nivel global, comparativ cu 2010 (45%).
Mai exact:
- 39,9 milioane de oameni trăiau cu HIV în 2023, la nivel global.
- 1,3 milioane de persoane au contactat HIV în 2023.
- 630 000 de persoane au murit din cauza afecțiunilor asociate SIDA în 2023.
- 30,7 milioane de persoane au accesat terapie antiretrovială în 2023.
- 88,4 milioane de persoane au fost infectate cu HIV de la începutul epidemiei.
- 42,3 milioane de oameni au murit din cauza afecțiunilor asociate SIDA de la începutul epidemiei.
- Noile infecții cu HIV au fost reduse cu 60% de la vârful din 1995.
- În 2023, 1,3 milioane de oameni s-au infectați cu HIV, comparativ cu 3,3 milioane de oameni în 1995.
- Femeile și fetele au reprezentat 44% din noile infecții în 2023.
- Din 2010, noile infecții cu HIV au scăzut cu 39%, de la 2,1 milioane la 1,3 milioane în 2023. Cu toate acestea, aceasta este cu mult sub ținta de a ajunge sub 370 000, până în 2025.
- Din 2010, noile infecții cu HIV în rândul copiilor au scăzut cu 62%, de la 300 000 în 2010 la 120 000 în 2023.